Urare Craciun 2024

1,5 miliarde euro pentru dezvoltarea Judeţului Tulcea

LipoveanInstrumentul financiar „Investiţii Teritoriale Integrate“ (ITI) va asigura judeţului Tulcea un buget de peste 1,2 miliarde de euro pentru implementarea de proiecte de dezvoltare. La această sumă se adaugă co-finanţarea statului român, suma urmând să ajungă la aproape 1,5 miliarde de euro.
Draftul strategiei ITI a fost realizat împreună cu experţi ai Băncii Mondiale şi urmează să fie prezentat pe data de 4 noiembrie 2014.
Aflat într-o vizită în judeţul Tulcea, Joe Timble, consilierul politic al Ambasadei Statelor Unite în România, a precizat: „Am simţit încă de când am ajuns aici că este o regiune absolut deosebită, mai ales dacă luăm în calcul faptul că aveţi ceva unic, Delta Dunării. Este clar acum că atât Banca Mondială, cât şi Comisia Europeană au înţeles acest lucru şi v-au sprijinit pentru această realizare.“
În total, a precizat Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea, România are o alocare financiară (pentru perioada 2014-2020) de peste 40 de miliarde de euro, din care 20 de miliarde sunt plăţi directe pentru agricultură şi domeniul social), iar 20 de miliarde constituie bugetul pentru dezvoltare. „Cinci la sută din acest buget va fi alocat zonei aferente ITI“, a explicat Horia Teodorescu.

Sus