Oferte locuri de munca top

15 mil euro, pentru autobuze si reabilitarea autobazei

15 milioane de euro au fost atrase pentru transportul public ecologic din Râmnicu Vâlcea. Proiectul va fi derulat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Finanțarea va asigura, pe de o parte, modernizarea parcului auto al companiei municipale de transport public de călători, prin achiziționarea a 28 de autobuze nepoluante, ultramoderne, iar pe de altă parte, în reabilitarea autobazei ETA S.A.

Lucrările constau în demolarea mai multor clădiri vechi, reabilitarea termică şi modernizarea sediului administrativ, a halei de reparaţii şi revizii auto, a centralei termice, precum și a spălătoriei auto, inclusiv dotarea cu o instalaţie de spălat automatizată.

De asemenea, proiectul prevede amenajarea unei parcări acoperite și a unei platforme betonate în suprafaţă de peste 17.000 mp, crearea de spații verzi și împrejmuirea autobazei, precum şi realizarea unei staţii de alimentare cu combustibili alternativi.

Peste 25 mil euro, pentru modernizarea a trei strazi dintr-un municipiu

Tot în cadrul investiției vor fi modernizate instalațiile sanitare, termice și electrice, iar birourile personalului și spațiile amenajate pentru monitorizarea traficului vor fi dotate cu mobilier şi echipamente IT.

Noile autovehicule sunt alimentate cu gaz natural comprimat (GNC), 16 dintre acestea au o lungime de 12 metri și o capacitate maximă de transport de 100 de pasageri, celelalte 12 au lungimea de 10 metri și o capacitate totală de 85 de pasageri şi urmează să ajungă în Râmnicu Vâlcea în două loturi: primul până la finele acestui an, iar celălalt nu mai târziu de luna martie 2023.

Proiectul are o valoare totală de aproximativ 77,7 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 69,1 milioane de lei.

Sus