Oferte locuri de munca top

14 Septembrie – Ziua Națională a Constructorului

FEDERAȚIA PATRONATELOR SOCIETĂȚILOR DIN CONSTRUCȚII – FPSC, împreună cu partenerii sociali FEDERAȚIA GENERALĂ A SINDICATELOR – FGS și CASA SOCIALĂ A CONSTRUCTORILOR – CSC, dar și cu BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE au marcat într-un cadru festiv ”Ziua Națională a Constructorului”.

Această zi – grație demersurilor FPSC și a unui grup de parlamentari care au înțeles importanța sectorului construcții în economie –  a devenit ziua celor ce proiectează, cercetează, construiesc și contribuie la realizarea construcțiilor în România, fiind instituită prin Legea 350/2018.

Ziua de 14 septembrie are o semnificație deosebită pentru constructorii din România: este ziua în care, în anul 1895, au fost recepționate lucrările de execuție a Podului „Anghel Saligny“ sau Podul „Carol“  la Fetești, lucrare emblematică pentru acele vremuri, cu o lungime totală, inclusiv viaductele, de 4.087,95 m, fiind cel mai lung pod în Europa și al doilea ca lungime din lume la acea vreme.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai breslei, personalități din domeniu și din mediul universitar, dar și invitați din partea Guvernului.

În acest an s-a evidențiat efortul constructorilor și al specialiștilor restauratori pentru salvarea clădirilor monument și a altor edificii, dna Gabriela Carpov, președintele Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) precizând importanța dar și eforturile depuse de  restauratori în munca lor.

O a doua temă a vizat omagierea unei personalități marcante din sectorul construcții, acest eveniment avându-l în prim plan pe dl ing Eugeniu Iordăchescu, inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri în anii 1982- 1989. Dl ing Adrian Iordăchescu, fiul celui care a fost supranumit ”inginerul Raiului”, care a urmat profesia tatălui său, a zugrăvit portretul omului și inginerului Eugeniu Iordăchescu, cu detalii și imagini interesante ale procesului ce a salvat de la distrugere importante monumente în regimul comunist.

Au susținut mesaje și alocuțiuni Dl Cristian Romeo Erbașu, președintele FPSC,  dl secretar de stat Țole Alexandru, de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, dl secretar de stat Adrian Alexandru de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, dl Radu Văcăreanu, rector UTCB, dl Robert Șova, vicepreședinte UGIR, dl Gheorghe Bălăceanu, președintele FGS și reprezentantul gazdelor, dl Prof. ing. Nicolae NOICA, Membru de onoare al Academiei Române.

La sfârșitul evenimentului a fost dezvelit bustul ctitorului Bibliotecii Academiei Române – Ioan Bianu.

 

La multi ani, constructori români!

Sus