Expoconferinta Internationala de Arhitectura RIFF, lansata in 2010 de ABplus si Ordinul Arhitectilor, a devenit evenimentul principal din Romania dedicat arhitecturii fatadelor, acoperisurilor si izolatiilor. Aflata la a cincea editie, RIFF 2014 se bucura de prezenta unor speakeri internationali de exceptie. 10 arhitecti premiati recent la cele mai prestigioase concursuri internationale au confirmat prezenta la evenimentul de pe 10 si 11 noiembrie, in cadrul caruia vor prezenta proiectele anului. Editia din acest an are loc intr-o noua locatie, la Radisson Blu.
*arh. Osbjorn JACOBSEN
Castigatorul Marelui Premiu al Uniunii Europene pentru Arhitectura Contemporana „Mies van der Rohe” 2013 pentru proiectul Harpa – Reykjavik, Sala de Concerte si Centru de Conferinte.
HENNING LARSEN ARCHITECTS, DANEMARCA
*arh. Ged COUSER
Director al celui mai mare grup de arhitecti din Europa, care activeaza in toate sectoarele majore din domeniul arhitecturii si constructiilor din intreaga lume, BDP, cu peste 500 de premii din industrie.
BDP, MAREA BRITANIE
*arh. Murat TABANLIOGLU
Desemnat Arhitectul Anului 2013 in cadrul Middle East Awards si castigatorul categoriei Office la World Architecture Festival, Singapore. Membru international asociat al Institutului Regal al Arhitectilor Britanici si al Institutului American al Arhitectilor.
TABANLIOGLU ARCHITECTS, TURCIA
*arh. Joaquin PEREZ-GOICOECHEA
Conduce unul dintre cele mai influente birouri de arhitectura din Orientul Mijlociu, specializat in proiectarea si design-ul marilor centre medicale, multipremiate la nivel international. Recent a castigat Marele Premiu in cadrul Arabian Property Awards.
AGi ARCHITECTS, KUWEIT
*arh. Simon ALLFORD
Directorul Biroului de Arhitectura al Anului 2013, Presedintele Fundatiei de Arhitectura si curator al Fundatiei Asociatiei de Arhitectura din Marea Britanie.
ALLFORD HALL MONAGHAN MORRIS, MAREA BRITANIE
*arh. Andras KRIZSAN
Castigatorul celor mai prestigioase premii nationale de arhitectura din Ungaria, Pro Architectura si Ybl Miklos, precum si al Ordinului de Merit al Republicii Ungare. A creat proiectul de transformare si extindere a centrului Zanka, finalist in cadrul Mies van der Rohe 2013
MODUM, UNGARIA
*arh. Hubert-Jan HENKET
Castigatorul marelui premiu national de design din Olanda, Dutch Design Award 2013 – Best Exterior. Innobilat cu ordinul Ridder de Orde van de Nederlandse Leeuw, este fondatorul si presedintele de onoare al organizatiei internationale pentru documentarea si conservarea cladirilor si ansamblurilor urbane si peisagistice al miscarii moderne – DOCOMOMO.
BIERMAN HENKET ARCHITECTEN, OLANDA
*arh. Philippe CHIAMBARETTA
Creatorul noului centru comercial Aéroville, proiect de 110.000mp, in valoare de 185 Meuro, situat langa aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, Paris. Proiectul este nominalizat la Premiul World Architecture Festival 2014.
PHILIPPE CHIAMBARETTA ARCHITECTE, FRANTA
*arh. Avner YASHAR
Director al unuia dintre cele mai importante birouri de arhitectura din Israel specializat in planificarea si constructia cladirilor inalte. Este clasat in topul Globes and Dun 100, 2014 al marilor companii din economia israeliana.
YASHAR ARCHITECTS, ISRAEL
*arh. Richard JOBSON
Director al Biroului de Arhitectura al Anului 2014 in cadrul Premiilor Institutului Regal al Arhitectilor Britanici. Este de asemenea castigator al Sustainability Award 2014.
DESIGN ENGINE ARCHITECTS, MAREA BRITANIE
Expoconferinta de Arhitectura RIFF face parte din seria expoconferintelor internationale de arhitectura si antreprenoriat organizate de ABplus Events, alaturi de INGLASS, GIS, LAUD si CONTRACTOR.
Website: http://www.ieriff.ro