Oferte locuri de munca top

O noua modificare a legii privind autorizarea lucrarilor de constructii

O nouă modificare a Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a fost votată de Senat, urmând să fie dezbătută și de Camera Deputaților.

Modificarea vizează simplificarea documentaţiei tehnice ce trebuie depusă de către investitor sau beneficiar în vederea obţinerii unei noi autorizaţii de construire, ca urmare a modificării de temă apărută în timpul executării lucrărilor deja autorizate.

Astfel, dezvoltatorul va depune doar acele documente ce modifică, prin schimbarea de temă, documentaţia iniţială, depusă în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.

Cine va realiza un nou pasaj rutier, cu 4 mil euro, in Capitala

Pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire, solicitantul ar urma să depună o documentaţie tehnică cu conţinut simplificat pentru fiecare specialitate supusă modificării, conţinând memorii tehnice cu descrierea modificărilor de temă propuse pentru lucrările de construcţii autorizate.

Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii condiţionează începerea executării lucrărilor, doar ca urmare a obţinerii autorizaţiei de construire sau de desfiinţare.

Autorizaţia de construire se emite pe baza documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice locale, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii.

În practică, durata reală de obţinere a autorizaţiei se poate prelungi până la câteva luni, ceea ce blochează executarea lucrărilor şi poate cauza pierderi atât dezvoltatorilor, cât şi statului român, prin neplata taxelor aferente emiterii autorizaţiei de construire, susțin parlamentarii AUR care au inițiat acest proiect.

Aproape 11 mil euro, pentru edificarea unei parcari in Capitala

Dacă în timpul executării lucrărilor, în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, survin modificări de temă privind lucrările autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a opri lucrările şi de a solicita o nouă autorizaţie de construire, pentru obţinerea căreia va depune o nouă documentaţie tehnică, elaborată în condiţiile modificărilor de temă survenite.

Modificarea de temă este definită ca fiind orice schimbare iniţiată de investitor/beneficiar, care are în vedere funcţiunile şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de amplasament şi alte asemenea cerinţe, care au fundamentat elaborarea documentaţiei tehnice care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire.

3 Comentarii

  1. Dan Copacian said:

    – Proiectul de H.G. pentru aprobarea tezelor prealabile CATUC reprezintă cea mai elocventă dovadă că această interdicţie, care există şi în legislaţia actuală a rămas doar „pe hârtie”. „Se constată că în multe situații se începe execuția unor lucrări de construcții fără a exista proiectul tehnic cu toate componentele necesare”. Exemplele din practică au arătat faptul că execuția nu numai începe, ci se şi finalizează fără elaborarea proiectului tehnic.
    – Considerăm că procedura actuală prevăzută de Legea Nr. 50/1991 (republicată) poate fi îmbunătăţită şi simplificată. „După emiterea autorizaţiei de construire, documentaţia tehnică – D.T. se dezvoltă în proiectul tehnic – P.Th. şi constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a detaliilor de execuţie, fiind interzisă modificarea prevederilor documentaţiei tehnice – D.T. sub sancţiunea nulităţii autorizaţiei de construire”.

    Considerăm că se poate evita posibilitatea începerii execuţiei fără proiect tehnic prin introducerea unor articole suplimentare în CATUC. Propunerea este ca autoritatea publică locală care a emis autorizaţia de construire să emită un act oficial prin care să comunice în scris posibilitatea începerii executării lucrărilor de construire. Acest lucru să fie permis numai după prezentarea şi avizarea proiectului tehnic de execuție de către autoritatea publică locală. Prin aceasta se poate verifica „modificarea prevederilor documentaţiei tehnice – D.T.” şi nu s-ar mai pune în discuţie „nulitatea autorizaţiei de construire” din acest considerent.
    In situaţiile în care proiectele se elaborează în faza PAC+PT(+DE) se va emite actul care să permită posibilitatea începerii execuţiei simultan cu emiterea autorizaţiei de construire. Menţionăm că această practică a fost utilizată de unii proiectanţi.

  2. Georgescu Eugeniu said:

    Toate propunerile legate de permisiunea inceperii lucrarilor de constructii fara existenta proiectului elaborat in faza PT cu detalii de executie sunt propuneri care inlesnesc o executie de slaba calitate, permit afaceritilor sa puna pe piata constructii indoielnice.
    Prevederile Legilor nr.10/1991 si nr.50/1991, cu numeroasele schimbari (mai bune sau mai rele) sunt, ca orice lege, nesanjabile si nediscutabile atata timp cat sunt in vigoare.
    Nu prin modificari legislative facute dupa interesele unor profitori trebuie sa se desfasoare activitatea in constructii, ci prin intarirea puterii legii.
    Referitor la schimbarea de tema intreb: aceasta este adusa la cunostinta organelor de avizare a proiectelor si investitiilor inainte de a fi pusa in aplicare? Daca nu, cine raspunde de solutia modificatoare?
    Modificarile de tema, evident ca la constructiile importante, nu pot fi facute de orice nespecialist si de aceea acestea trebuie avizate de un organ de specialitate si numai dupa verdictul acestuia se poate propune obtinerea unei autorizatii modificatore.
    Consider ca aceasta graba de a termina o investitie fara respectarea cutumelor din constructii este o greseala. Se pot schimba tehnologiile, se pot imbunatati, etc., dar nu trebuie acceptata modificarea legii fara o analiza complexa, iar rezultatele modificarilor pripite se vad in procesele de la tribunale. .
    Aceasta se doreste intr-o tara educata?

  3. Constantin Radu said:

    Schimbări normative multe și deseori negândite, fără fudamentări tehnice , moarte sigură!

Sus