Anul trecut au fost terminate 47017 locuințe, în creştere cu 4428 locuințe, față de anul 2014.
Anul 2015 față de anul 2014
Pe medii de rezidență, analiza construcției de locuințe noi, în anul 2015 față de anul 2014, pune în evidență creşterea ponderii în mediul urban (52,8%) şi scăderea în mediul rural (47,2%).
Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, față de anul 2014, în anul 2015, a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private cu 4026 locuințe, iar numărul locuințelor realizate din fonduri publice a crescut cu 402 locuințe.
Distribuția în profil regional pune în evidență o creştere a numărului locuințelor terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti – Ilfov (+2751 locuințe), Centru (+1227), Nord–Est (+848), Vest (+536), Sud–Est (+25) şi Sud–Muntenia (+20). Scăderi s‐au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord – Vest (‐885 locuințe) şi Sud–Vest Oltenia (‐94).
Trimestrul IV 2015 fata de trimestrul IV 2014
În trimestrul IV 2015 au fost date în folosință 15843 locuințe, în creştere cu 1809 locuințe, față de trimestrul IV 2014.
Pe medii de rezidență, în trimestrul IV 2015, față de trimestrul IV 2014, numărul locuințelor construite în mediul urban a crescut cu 25,5%, iar în rural a crescut cu 1,2%.
Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, față de trimestrul IV 2014, în trimestrul IV 2015, a crescut numărul locuințelor realizate din fondurile private cu 1707 locuințe, iar din fondurile publice a crescut cu 102 locuințe.
Distribuția în profil regional subliniază o creştere a numărului locuințelor terminate pe total, cu 1809 locuințe, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord – Est (+1175 locuințe), Bucureşti – Ilfov (+844), Vest (+58), Sud – Est (+46) şi Nord – Vest (+37). Scăderi s‐au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Centru (‐226 locuințe), Sud – Muntenia (‐67) şi Sud – Vest Oltenia (‐58).

